CHEILE TURZII - Drumeție de weekend în Turda, județul Cluj - un peisaj natural greu de descris în cuvinte

Drumeție de weekend în Turda, județul Cluj: Cheile Turzii

Cheile Turzii alcătuiesc o arie protejată de interes național, aflată în județul Cluj, la o distanță de 6 km vest de municipiul Turda, de-a lungul văii Hășdate, cu o importanță botanică, zoologică, geologică și peisagistică de o mare importanță.

Au o lungime de 1.300 m și o înălțime a pereților de până la 200 m. Cheile ocupă o suprafață de 324 ha și s-au format prin erodarea rocii de calcar jurasic de către râul Hășdate.

Cheile Turzii

Cheile Turzii oferă un peisaj carstic de o rară sălbăticie: stânci înalte și abrupte, creste ascuțite, turnuri de piatră, vâlcele pietroase, grohotișuri, arcade etc. Aici se găsesc peste 1.000 de specii de plante, animale, fluturi, unele reprezentând elemente rare.

În total, în Cheile Turzii se găsesc aproximativ 60 de peşteri, firide sau arcade (resturi ale unor peşteri prăbuşite). Peșterile sunt de dimesiuni mici, doar 8 dintre ele depăşesc 20 m lungime, cea mai mare atingând 120 m.

Zona este de o frumusețe aparte, un peisaj mirific, mai ales primăvara, vara și la început de toamnă când este viu colorat, spre care se poate face accesul cu mașina pe drum asfaltat până la Cabana Cheile Turzii, și unde există posibilitatea de campare atât la intrare în chei, în apropierea Cabanei, cât și la ieșire, spre satul Petreștii de Jos.

Cabana Cheile Turzii se află la o altitudine de 450m și este situată în aval de chei.

Cel mai mare interes îl stârnește, bineînțeles, interiorul defileului, traseul ce urmează firul apei spre amonte, dar și Circuitul Crestelor, compus din versantul drept și versantul stâng, cu o lungime de 7,1 km și un timp de parcurs de 4-6 ore.

Traseul pe care ți-l propun, pe care l-am făcut și eu, este parcurgerea interiorului defileului și revenirea pe una dintre creste. Eu am ales versantul drept, adică cel care se află pe partea stângă când urci spre amonte prin defileu.

Interiorul defileului

Marcaj: Punct rosu
Durata: 1-1½ ore
Dificultate: ușor
Punctul de plecare se află lăngă Cabana Cheile Turzii de unde se coboară către firul apei, urmându-l spre amonte până la ieșirea din defileu de unde ne întoarcem pe una dintre creste. Ca și dificultate, traseul este reletiv ușor, doar crestele pot fi un pic mai solicitante la început. În rest, de-a lungul defileului există porțiuni ușor periculoase care solicită o atenție sporită, dar nimic de dificultate mare.

Prin defileu, peste apa văii Hășdate ce străbate Cheile Turzii, există 4 punți. Plecând de la Cabana Cheile Turzii, în amonte, până la prima punte (numită și "Podul Peșterilor"), poteca turistică urmează malul drept al Văii Hășdate, între puntea I și puntea II malul stâng, între puntea II (numită și "Mijlocul Cheilor") și puntea III malul drept, între puntea III (numită și "Vizuina Spălată") și puntea IV (numită și "Portița Cheilor") malul stâng, iar după puntea IV (până la ieșirea din Cheile Turzii în direcția satului Petreștii de Jos) malul drept.

Versantul drept

Marcaj: Punct rosu
Durata: 2-2½ ore
Dificultate: mediu
Când termini parcurgerea defileului vei avea în stînga râul Hășdate pe care va trebui să îl traversezi pentru a ajunge să urci spre versantul drept. Pentru asta te poți descălța, poți păși pe bolovani sau poți avansa de-a lungul râului până la camping, unde există o punte.

La liziera pădurii care ajunge foarte aproape de râu, un stâlp cu indicatoare ne arată drumul spre culmea crestei, drum ce continuă prin pădure pe o potecă abruptă (aceasta este cea mai solicitantă parte a traseului).

Pe pietrele de pe potecă apare ici și colo, vopsit, marcajul punct roșu. Pe alocuri tufișurile sunt mai dese și ar fi recomandată o ținută cu pantaloni lungi. Atenție să nu ratezi punctul de belvedere, priveliștea este de nedescris. După ce ajungi pe creastă traseul devine destul de simplu iar peisajul îți va încânta privirea.

Localizare pe Google Maps

Fotografii din luna iunie 2017

Drumeție de weekend în Turda, județul Cluj: Cheile Turzii
Cabana Cheile Turzii

Panou de informare la Cabana Cheile Turzii

Traseul principal prin interiorul defileului

Traseul principal prin interiorul defileului - primul pod

Drumeție de weekend în Turda, județul Cluj: Cheile Turzii
Traseul principal prin interiorul defileului - coborârea de pe primul pod

Drumeție de weekend în Turda, județul Cluj: Cheile Turzii
Traseul principal prin interiorul defileului - panou informativ

Drumeție de weekend în Turda, județul Cluj: Cheile Turzii
Traseul principal prin interiorul defileului

Drumeție de weekend în Turda, județul Cluj: Cheile Turzii
Traseul principal prin interiorul defileului

Drumeție de weekend în Turda, județul Cluj: Cheile Turzii
Traseul principal prin interiorul defileului

Drumeție de weekend în Turda, județul Cluj: Cheile Turzii
Traseul principal prin interiorul defileului

Drumeție de weekend în Turda, județul Cluj: Cheile Turzii
Traseul principal prin interiorul defileului

Drumeție de weekend în Turda, județul Cluj: Cheile Turzii
Traseul principal prin interiorul defileului - al doilea pod

Traseul principal prin interiorul defileului - perete de escaladă

Drumeție de weekend în Turda, județul Cluj: Cheile Turzii
Traseul principal prin interiorul defileului

Drumeție de weekend în Turda, județul Cluj: Cheile Turzii
Traseul principal prin interiorul defileului

Drumeție de weekend în Turda, județul Cluj: Cheile Turzii
Traseul principal prin interiorul defileului - al treilea pod

Traseul principal prin interiorul defileului - al patrulea pod

Traseul principal prin interiorul defileului - spre capătul traseului

Drumeție de weekend în Turda, județul Cluj: Cheile Turzii
Traseul principal prin interiorul defileului - vedere asupra capătului de nord al traseului de la campingul amenajat de lângă Petreștii de Jos

Stâlp indicator la începutul traseului pe creasta versantului drept

Drumeție de weekend în Turda, județul Cluj: Cheile Turzii
Circuitul crestelor - Versantul drept -urcușul abrupt de la începutul traseului

Drumeție de weekend în Turda, județul Cluj: Cheile Turzii
Circuitul crestelor - Versantul drept

Circuitul crestelor - Versantul drept spre final - Indicator cu marcajul spre cabană - Aici se face stânga

Punctul de pornire spre majoritatea traseelor este, așa cum am spus, cabana Cheile Turzii, unde se găsesc și indicatoarele cu semnele marcajelor ce străbat întreaga zonă.

Cheile Turzii se leagă printr-o serie de trasee de alte obiective turistice cunoscute.

Alte peșteri ce pot fi vizitate:
  • Peștera Calastur – din punctul cel mai înalt al cheilor
  • Peștera Liliecilor
  • Peștera Cuptorului
  • Grota lui Hill
Exemple de trasee turistice:
  • Cheile Turzii – Ciucaș, 3 ore în care se poate vizita și Cascada Ciucaș
  • Circuitul Crestelor Cheilor, traseu de aproximativ 4 – 5 ore
  • Cheile Turzii – Cheile Turului – Tureni, traseu de 10 km care se parcurge în aproximativ 4 ore
  • Cheile Turzii – Deleni – Cabana Faget – Cluj, traseu de 29 de km care se poate parcurge în aproximativ 10 ore
  • Cheile Turzii – Iara – Cabana Muntele Băișorii, 40 de kilometri ce se pot parcurge in aproximativ 12 – 14 ore

Folosește comentariile

Împărtășește și altora experiența ta, fă precizări referitoare la precizia datelor prezentate sau cu privire la elemente informative ce consideri că lipsesc din articol.

Surse | sursa 1

Niciun comentariu:
Write comentarii