Atracții turistice în Bucovina: Cetatea de Scaun a Sucevei


Cetatea de Scaun a Sucevei a fost principala reședință a domnilor Moldovei timp de aproape 200 de ani. Este cea mai mare cetate din spațiul extracarpatic și a fost construită la sfârșitul secolului al XIV-lea, astăzi fiind un monument istoric național.

În ciuda faptului că Cetatea de Scaun a Sucevei este întâlnită și sub denumirea simplă de Cetatea Sucevei, se preferă prima denumire întrucât în această regiune au existat două cetăți: Cetatea de Scaun și Cetatea de Apus (Cetatea Șcheia), ambele fiind construite de voievodul Petru I Mușat.

Cetatea de Scaun a Sucevei

Cetatea de Scaun a Sucevei era parte din sistemul fortificat de apărare a Moldovei împotriva amenințărilor otomane de la sfârșitul secolului al XIV-lea și a rămas în legendă ca fiind cetatea care nu a fost cucerită vreodată.

Deși a fost construită inițial de domnitorul Petru I Mușat, ea este cunoscută mai degrabă în legătură cu Ștefan cel Mare care i-a construit cele mai importante fortificații și curtea interioară în secolul al XV-lea, la aproximativ 100 de ani de la construirea ei de către Petru I.

Cetatea a fost distrusă în secolul al XVII-lea (1675) de Dumitrașcu Cantacuzino.

Între anii 2011-2015, cetatea a fost supusă unui amplu proiect de refacere și consolidare care i-a redat aspectul legendar, făcând-o în același timp mult mai atractivă pentru turiști.

Ulterior, începând cu anul 2016, în cadrul cetății a fost realizată o expoziție permanentă care ilustrează teme referitoare la armele medievale din Moldova, la blazoanele domnilor și boierilor moldoveni, elemente vestimentare și obiceiuri dar și utilități domestice medievale. De asemenea, în interiorul cetății vei găsi o carte interactivă de istorie medievală a Moldovei şi o proiecţie video denumită Cronica Cetăţii Sucevei.

Vezi AICI și alte atracții din zona Bucovinei.

Prețuri și program de funcționare:

Programul de vizitare se modifică ușor în funcție de luna din an, cel mai scurt fiind în lunile Decembrie, Ianuarie și  Februarie, între orele 10:00-22.00.

Indiferent de perioada anului, Cetatea de Scaun a Sucevei nu se vizitează în zilele de luni.

Prețul unui bilet pentru a vizita cetatea este de 12 lei pentru un adult.

Localizare:


Fotografii:

(realizate într-o zi ploioasă și cu foarte mulți nori😞)

















Folosește comentariile

Împărtășește și altora experiența ta, fă precizări referitoare la precizia datelor prezentate sau cu privire la elemente informative ce consideri că lipsesc din articol.

SURSE: Sursa1

Niciun comentariu:
Write comentarii